WIKIPEDIA – Vasile C. Ioniță
Banatul Montan – Cu şi despre Banat
Profesorul Vasile Ioniţă, la ceas aniversar – Ziarul „Lumina” (22 Mar, 2013)
MOȘ IONIȚĂ DE LA CÂLNIC
– Viorel Marineasa
- Revista „Orizont”, serie nouă, nr. 11 (1615) – noiembrie 2016, p. 18
În 1997 îi consacram lui Vasile C. Ioniță, lingvist de notorietate, dar și, în ultimul deceniu și jumătate, memorialist cu limbă ascuțită, deloc indulgent nici cu cei mai mult sau mai puțin apropiați, nici cu sine însuși, îi dedicasem deci două texte în Orizont (numerele 6 și 7). N-a prea fost încântat în prima fază, apoi și-a revizuit părerea, dându-și seama că, prin afinitate, nu sunt un encomiast de serviciu. Remarcasem atunci că nu-și ascunde părțile discutabile din biografie, că nu face cu ochiul cititorului, preferând să rămână clonțos (cum zice chiar el), narând cu un umor (sau cu un amar) crud, aproape violent.
Ipocrizia nu-i este la îndemână, dovadă fiind și faptul că „Moș Ioniță de la Câlnic” (așa își semnează epistolele), sucevean prin naștere, cărășan prin adopțiune, aflat în prag de 85 de ani, este citat pentru bravura sa profesională de Andrei Oișteanu atunci când discută despre pudibonderia enciclopediilor și a dicționarelor actuale, care înlocuiesc „cenzura politică (…) cu cenzura pseudo-etică”: „termeni considerați obsceni (din Atlasul Lingvistic Român) trebuie utilizați ca sursă pentru dicționarul-tezaur al limbii române, renunțând la o falsă pudoare manifestată până acum” (vezi Andrei Oișteanu, Sexualitatea limbajului, „Revista 22”, 09.11.2015 și idem, Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură, Polirom, Iași, 2016).
Că veni vorba de cenzură, Vasile C. Ioniță a lucrat câtva timp, în vechiul regim, la Direcția Presei, care tocmai cu așa ceva se îndeletnicea. Îl încearcă un sentiment de vinovăție, deoarece a contribuit la „dureroasele deformări pe care le-au suferit generațiile de tineri pe care i-am crescut”. Pe de altă parte, într-o notiță din 1974 constată rece că statutul de „lector împuternicit” al cenzurii pentru județul Caraș-Severin „îi convine de minune”, căci poate citi „orice, din orice domeniu”.
Din câte îmi dau seama, Vasile C. Ioniță este, pentru mulți, o persoană incomodă, un „pricinos”, căruia i-au rămas puțini prieteni. Ideea unui Trifoi cărășan al lingviștilor s-a risipit prin decesul lui Petru Oallde și prin îndepărtarea de Marcu Mihail Deleanu. Sigur, rămâne Studioul Regional Radio Reșița, care l-a ajutat să-și publice ultimele volume, se adaugă Biblioteca Orășenească Bocșa, care i-a atribuit unei săli numele său, aceasta și după ce a donat instituției 800 de cărți, unele – deosebit de valoroase, Enciclopedia Bucovinei l-a inclus între personalitățile plecate de acolo. N-ar fi rău dacă vreun specialist în materie ar încerca, fără festivisme, o reevaluare a contribuției lui Vasile C. Ioniță în antroponimie, în toponomastica Banatului. (Demonul autopersiflării, răsfățul în calambururi s-au întors de multe ori asupra lui: s-a lăudat că se îndeletnicește cu toponimicuri, iar „dușmanii” au preluat formula în răspăr.) Dacă Andrei Oișteanu nu-l pune în paranteză, atunci nici văruții din partea locului n-ar trebui s-o facă.
Vasile C. Ioniță a ținut, cu intermitențe, un jurnal început în 1972. Pe baza lui și-a construit volumele cu caracter memorialistic Capricii. Amintiri. File de jurnal. Corespondență, Aripi frânte, Meandre, care mi s-au părut savuroase. Tot un soi de diaristică supusă comentariului la 30-40 de ani distanță reprezintă Crâmpeie dintr-un veac trecut (Editura Banatul Montan, Reșița, 2011). 11 iunie 1972. Un an de la catastroficele Teze din iulie ale lui Ceaușescu. Elita culturală a Reșiței se întreabă, într-o reuniune informală, „ce acțiuni să inițiem? ce să facem ca omul să vină la ele?” Idei – ioc. Sau de tot subțiri. „Trăim vremuri grele”, zice regizorul teatrului într-un acces de sinceritate disperată, dar tot el scoate o perlă gen Ilf și Petrov: „Vrem acțiuni noi, atunci să explorăm latura ineditului”. Bridge-ul adus la Casa de Cultură, „cuminte, sportiv”, hm, în fond e subversiv, aristocratic, ăia-s „închiși în clanul lor”, trebuie să te mulțumești cu „meciurile amicale ale botvinicilor” (Mihail Botvinnik, șahist sovietic, fost campion mondial).
Să fie comentate „fapte de mare răsunet” – războiul dintre Pakistan și Indonezia, povești cu Maurice Chevalier și Coco Chanel? „Să aducem o somitate”, Ciulei, Bănică, ultimul putând să strecoare „o problemă, un fitil”; „mai bine e să ieșim cu ursul în piețe”. Cum să te bați cu TV-ul? (Încă nu funcționa programul de două ore pe zi.) Mai e și „ăla cu tranzistorul”, insul care-și bălăngăne aparatul ascultând muzici sentimentaloase în auzul și-n văzul tuturor, plusează exasperat regizorul, iar replica vine la moment: „ăla e treaba uteceului” (Uniunea Tineretului Comunist). Marketing cultural, adaugă Vasile C. Ioniță, contemporanul nostru.
Asemenea scene, ședințe, adunări, plenare, consfătuiri, sesiuni de comunicări se tot adună în volum, fie că e vorba de unele cu caracter politic sau de altele autentic (ori doar cu iz) științifice. Memorabil, „scandalul nefilologic și neacademic” de la „masa tovărășească” ce încheie dezbaterea cu tema Probleme actuale ale limbii și literaturii române (Băile Herculane, 10-13 aprilie 1980). Iată ce-i spunea profesorul Gheorghe Tohăneanu, mazilit la Timișoara pe motiv de „origine nesănătoasă”, lui Boris Cazacu, aciuit în Capitală sub pulpana academicianului Alexandru Rosetti: „Jupâne, îți mai amintești când eu locuiam la etajul trei, iar Domnia-ta la etajul unu? Prea cinstite comis, ți-ai mai dat Domnia-ta doctoratul?” Cazacu se prefăcea că nu-l aude, iar aici Tohăneanu îl lăsa în plata Domnului, împărtășindu-le comesenilor, „clipind din amândoi ochii de după sticlele bulbucate ale ochelarilor”, ce unicat e „Boris Ixici… singurul academician fără doctorat”. Luminoasă, surprinzătoare, prietenia cu Gheorghe Azap. Iată un fragment dintr-o scrisoare a rafinatului poet din Ticvaniu-Mic: „Când vii, ca să fim siguri pe merinde, adu o pâine, fiindcă aici, noi, țăranii, arareori primim pâine prin cooperativă. În rest, ne descurcăm: mai din târtița galițelor, mai din lăptăria caprelor. Am și slană și brâ’, este și ceapă. Mi-e dor de tine. Fă cumva și vino…” (9 mai 1979).
SĂ NE PREȚUIM VALORILE
Sala prof. dr. Vasile C. Ioniță la Biblioteca „Tata Oancea” din Bocșa
– Gabriela Șerban
- „Bocșa culturală”, ANUL XIV, NR. 2 (81) / 2013, p. 7
SĂ NE PREȚUIM VALORILE
Vasile C. Ioniță la 85 de ani. MAI MULT CA LINGVISTUL – de Nicolae Sârbu de Ohaba
- „Bocșa culturală”, ANUL XVIII. NR. 3 (98) / 2017, p. 13-14
- „Reflex” nr. 1-6 / 2017, p. 74
Scriind, zilele trecute, la un reportaj despre Anina, simțeam nevoia să cunosc etimologia unui nume de personaj, despre care simțeam că are o semnificație ascunsă. Și la cine era să apelez, dacă nu la un specialist recunoscut, cu care mă pot lăuda că am relații de amiciție. Luat așa pe nepregătite, Moș Ioniță de pe Nergăniță, cum se alintă rimându-și numele cu strada pe care stă în cartierul Câlnic al Reșiței, mi-a dat o sugestie, promițându-mi să mai caute, să aprofundeze problema.
Poate că aș fi trecut în rezervă, ca atâtea altele, bucuroasa noastră convorbire telefonică, dacă nu mi-ar fi ieșit în cale o altă fericită întâmplare. În deschiderea revistei „Bocșa culturală”, pe care o fac profesionist, de niște ani buni, Gabriela Șerban și Gheorghe Jurma, foarte vizibil, un titlu: „Prof. dr. Vasile C. Ioniță, la ceas aniversar”. Prin care revista consemna o manifestare omagială, pe care Biblioteca „Tata Oancea” din Bocșa îl aniversa pe unul din principalii săi donatori de carte. O personalitate proteică, trecută din păcate în uitare de cei din jur și de instituții culturale. Ni se reamintea, prin revista bocșeană, că lingvistul și condeierul, profesorul și memorialistul reșițean Vasile C. Ioniță a împlinit de curând venerabila vârstă de 85 de ani. Iar cărțile sale, dar și întreaga lui personalitate, spiritul tânăr și stilul direct de a spune unele adevăruri, uneori incomode, deranjante, merită un popas aniversar și urările noastre de bine. Iar din partea mea, în plus, o duioasă recunoștință. Pentru câteva colaborări, amintite în treacăt aici.
Mai mult decât anii de gazetărie la „Flamura”, cred că ne-au apropiat mai întâi numele profesorilor Ioan Pătruț și Romulus Todoran, lingviști de marcă din Cluj, unde Vasile C. Ioniță și-a luat doctoratul. Recunosc, i-am citit mai ales cărțile de proză și amintiri. Mai puțin pe cele de specialitate, toponimia și onomastica nefiind între pasiunile mele de forță. Și totuși, când am avut îndelungatul și stupidul proces cu o judecătoare din Reșița, pentru că m-am adresat ei, într-un titlu de ziar, cu „Fă”, am apelat la autoritatea lingvistică a domnului Ioniță. Îmi amintesc cum mi-a înmânat atunci o expertiză de patru pagini dactilografiate, pe care am depus-o la dosarul cauzei.
Și cum aș putea trece vreodată cu vederea faptul că „De o sută de ori Banat”, una din cărțile mele de suflet, este „blindată” cu o caldă și competentă Prefață semnată de dr. Vasile C. Ioniță. Sau cronica de întâmpinare, publicată în revista „Reflex”, la o altă carte a mea: „La Paradisul mineral Gruescu”. Multă receptivitate, un stil direct și sincer.
Avem și o neîmplinire a colaborării noastre. Dar au existat explicații, dialog de bunăcredință, astfel că nu s-a ajuns la ruptură. Așa cum a pățit-o cu alți foști prieteni. Dl Ioniță a donat Bibliotecii județene „Paul Iorgovici”, pe vremea când eram directorul instituției, un număr mare de scrisori, din valoroasa lui corespondență cu mari personalități ale lingvisticii românești. Am dat dispoziție ca ele să fie luate în inventar și fișate corespunzător, într-o mapă specială. Ulterior, donatorul a constatat că unele scrisori au dispărut. Ba i s-a insinuat cu perfidie că eu aș fi avut, Doamne ferește, asemenea slăbiciuni de prestidigitator. Evident, nu acesta era adevărul și dl Ioniță nu a crezut infamia și sentimentele reciproc amicale, iată, dăinuie și azi.
Îmi amintesc cât îl afecta faptul că, la 80 de ani, era ignorat în Caraș-Severin, dar continua să fie apreciat la Suceava, în bucovineanul său loc de baștină. A trăit și activat o viață în Banat, unde nu merită să fie tratat ca o nevrednică „vinitură”. Cartea sa de debut, din anul 1972, se intitulează „Glosar toponimic Caraș-Severin”. În 1976, sub egida Bibliotecii Județene Caraș-Severin, scoate o plachetă numită explicit „Banatul, parte integrantă și individualitate distinctă în contextul istorico-geografic și al spiritualității românești. Contribuții bibliografice. 1 Graiul bănățean”. Tot cât se poate de explicit este titlul cărții din 1982, de la Editura „Facla”: „Nume de locuri din Banat”. Pentru ca la aceeași editură să apară, în 1985, volumul „Metafore ale graiurilor bănățene”. În anul 1997 tipărește, la editura „Timpul” din Reșița, „Monografia localității Câlnic” și eseul monografic „Sabin Păutza”, dedicat marelui muzician românoamerican, de regăsit și azi în cartierul vecin, Moniom. Fără să-mi propun a face acum o bibliografie exaustivă a lucrărilor sale dedicate lingvisticii, unele rod al colaborării cu Radio Reșița, pe vremea când director era acolo Doru Dinu Glăvan, trebuie amintite, la același capitol, „Contribuții lingvistice. Onomastică. Lexicologie”, din anul 2002, sau, cu un conținut mai larg cultural, „Dicționar de evenimente și personalități din Banatul istoric”, vol. 1, 2007, „Memento. Evenimente și personalități din Banatul istoric”, vol. 2, 2008, „Memoria cuvintelor”, editura „Banatul Montan”, 2010.
Un loc aparte în bibliografia lui Vasile C. Ioniță, unde regăsim omul, cu biografia, întâmplările, obsesiile și visele sale, îl ocupă amintirile („Capricii”, editura „Timpul”, 1999), proza și memorialistica: „Aripi frânte” (2004), „Oglinzi infidele” și „Meandre” (editura „Intergraf”, 2005). Descoperim aici, pe lângă talentul de povestitor, spiritul polemic și dorința de a restabili adevărul ale „împuternicitului” (în care unii vedeau nedrept un cenzor fără scrupule), insinuări și înscenări care l-au scos de la catedră, pentru a se pensiona în 1990, ca traducător la dispărutul Institut de cercetări.
În același număr al revistei „Bocșa culturală”, putem citi un articol „Cangurul și pațachina”, semnat de Vasile Ioniță. Așa cum el însuși declară, autorul preferă să spună lucruri serioase într-o manieră anecdotică, în care etimologia devine o știință interesantă, accesibilă și plăcută la citit. Informație științifică, cu asocieri neașteptate, povestire, umor. Calități nealterate nici azi, la 85 de ani, când folosește mai des cuvinte din sfera medicală, dar scrie la mașină și se bucură de succesele nepoților.
Reșița, 30 aprilie 2017
https://uzpcarasseverin.files.wordpress.com/2017/04/f_bocsac-1-17_bc-nr-1-pe-2017_-1.pdf
https://uzpcarasseverin.wordpress.com/actualitate/gabriela-serban-prof-dr-vasile-c-ionita-85/
Prof. dr. Vasile C. Ioniță – 85
Gabriela Șerban
Simpozion aniversar la Bocșa
Joi, 23 martie 2017, la Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” Bocșa, a avut loc aniversarea prof.dr. Vasile C. Ioniță la 85 de ani și prezentarea volumului Labirintul cărților. Catalogul fondului de documente „Prof.dr. Vasile C. Ioniță” la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, Caraș-Severin, volum semnat de Gabriela Șerban.
La eveniment au participat elevi ai Liceului Teoretic ”Tata Oancea” din localitate, cadre didactice, prieteni și colaboratori ai bibliotecii.
Despre sărbătorit și volumul dedicat acestuia au vorbit criticul și editorul Gheorghe Jurma, prof.dr. Martin Olariu și dr. Dana Bălănescu, iar prof. Vasile C. Ioniță, acest om extraordinar, mucalit sau, mai pe limba domniei sale, hâtru, admirabil, o personalitate cu o creație științifică remarcabilă prin rigoare și obiectivitate, prin provocare și originalitate, atribute specifice doar oamenilor aleși, doar cercetătorilor veritabili, a delectat tinerii cu ”povestea vorbei” sau ”memoria cuvântului”.
Evenimentul s-a vrut unul de suflet, întâlnirea având menirea a-l emoționa pe sărbătorit. În acest sens, organizatorii au pregătit câteva surprize: volumul, care cuprinde toate cele 840 de cărți donate de Vasile C. Ioniță Bocșei, un tort aniversar și tradiționala șampanie. Iar, pentru reușita și buna desfășurare se cuvine să mulțumim prietenilor instituției gazdă pentru sprijin și susținere: dlui. Ionel Pau (Transprotector) și dlui. consilier Radu Gligor, precum și Cofetăriei Iasmina din Bocșa.
Deşi născut pe meleaguri sucevene, la Dolhasca, la 24 martie 1932, profesorul Vasile C. Ioniţă este unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai Banatului, cu certitudine cel mai important lingvist al Banatului de Munte.
Absolvent al Facultăţii de Filologie din Timişoara (1971), prof. Vasile C. Ioniţă urmează un doctorat la Facultatea de Filologie din Cluj, iar din 1983 devine doctor în filologie (cu teza Cursul superior al Văii Timişului) .
Dialectolog, etimolog, onomastician, toponimist, publicist, scriitor, Vasile C. Ioniţă îşi dedică întreaga viaţă cercetării, studiului şi scrisului.
Debutează editorial în 1972 cu un Glosar toponimic Caraş-Severin, apărut la Reşiţa, la Casa Corpului Didactic; în 1975, în colaborare cu Octavian Răuţ, editează Studii şi cercetări de istorie şi toponimie sub egida Muzeului de Istorie; în 1976, sub egida Bibliotecii Judeţene Caraş-Severin, realizează o plachetă în 40 de pagini Banatul, parte integrantă şi individualitate distinctă în contextul istorico-geografic şi al spiritualităţii româneşti. Contribuţii bibliografice. 1 Graiul bănăţean; în 1982 apare la Timişoara la editura „Facla” – Nume de locuri din Banat – o amplă monografie a toponimiei Banatului prefaţată de Alexandru Graur. În 1985, tot la Timişoara, la editura „Facla”, apare volumul Metafore ale graiurilor bănăţene; în 1997, la editura „Timpul” din Reşiţa, apare eseul monografic Sabin Păutza; Monografia localităţii Câlnic din Caraş-Severin apare tot în 1997 la editura „Timpul” din Reşiţa; Capricii – un volum de amintiri, file de jurnal şi corespondenţă – apare în 1999 la editura „Timpul” din Reşiţa; în 2002, la editura „Eurostampa” din Timişoara, apare primul volum de Contribuţii lingvistice. Onomastică. Lexicologie semnat Vasile C. Ioniţă; în 2004, la „Intergraf ”din Reşiţa apare cel de-al doilea volum de Contribuţii lingvistice…; tot în 2004 coordonează volumul Uite cine, ce şi cum vorbeşte. Teste comentate privind limba română, volum apărut la „Intergraf” la Reşiţa; tot în 2004, lăsând la o parte preocupările lingvistice, publică un volum de proză – Aripi frânte – continuând astfel seria volumelor memorialistice, relatând fapte absolut reale; Oglinzi infidele, volum apărut în 2005, Reşiţa, „Intergraf”; Meandre este volumul care continuă cronologic Aripi frânte şi apare în 2005 tot la editura „Intergraf” din Reşiţa.
În 1990 prof. Vasile C. Ioniţă se pensionează, dar activitatea culturală a domniei sale continuă. Îl găsim colaborator al unor publicaţii, dar şi colaborator al unor instituţii. O foarte bună şi rodnică colaborare a avut-o cu Radio Reşiţa, Doru Dinu Glăvan, redactorul şef de la acea vreme sesizând şi valorificând puterea de muncă a maestrului, priceperea, profesionalismul acestuia. Pe lângă faptul că deţinea o rubrică la acest post de radio, Vasile C. Ioniţă scria, desfăşura o activitate scriitoricească rezultând câteva volume apărute sub egida Radio Reşiţa: Dicţionar de evenimente şi personalităţi din Banatul istoric, vol. 1 apărut la Reşiţa, la editura „Banatul Montan” în 2007, iar volumul 2 – Memento. Evenimente şi personalităţi din Banatul istoric, a apărut în 2008; 30 de istorioare despre oameni şi vremi, volum apărut în 2008 tot la Banatul Montan; Lecturi interzise, apare în 2009, Reşiţa. Banatul Montan; Memoria cuvintelor, volum apărut în 2010 la aceeaşi editură din Reşiţa şi Crâmpeie dintr-un veac trecut este volumul care încheie, în 2011, într-un fel, colaborarea cu Radio Reşiţa, o dată cu plecarea lui Doru Dinu Glăvan din radio, dar şi ultimul cu caracter memorialistic.
În 2012 hotărăşte ca mare parte a bibliotecii sale să o dăruiască oraşului Bocşa, având încredere în această instituţie şi în managerul ei. Astfel începe o nouă poveste, cea a amenajării unei săli destinată acestui veritabil fond de documente. Povestea continuă cu inaugurarea sălii şi, iată, cu realizarea unui util și necesar Catalog al acestei săli. Am considerat ca o datorie profesională și morală inițierea și realizarea unui astfel de volum, dar și ca un gest de prețuire și mulțumire pentru tot ceea ce înseamnă pentru noi, bocșenii, Vasile C. Ioniță – colaborator al revistei „Bocșa culturală”, orator și dascăl, în același timp, tinerilor bocșeni pasionați de ”ciudățeniile” limbii române, participant activ la îmbogățirea fondului de documente al bibliotecii publice din Bocșa – profitând și de un cadru festiv: aniversarea celor 85 de ani de viață.
La mulți ani, Vasile Ioniță! Mulțumim pentru dragostea și prietenia dumneavoastră!
„Însemnări despre Vasile Ioniţă“
Gheorghe Luchescu
- REVISTA „EMINESCU“, EDIŢIA ON-LINE
Între oamenii de aleasă stirpe intelectuală se rânduieşte, la loc de cinste, prof. dr. Vasile C. Ioniţă, de numele căruia se leagă importante opuri ce au îmbogăţit substanţial multe domenii ale dialectologiei, etimologiei, onomasticii, toponimiei şi, nu în ultimul rând, al publicisticii.
Este născut pe meleaguri moldave, acum trei sferturi de veac (24 martie 1932). în frumosul sat Poiana, aparţinând comunei Dolhasca Sucevei, din părinţii Costache şi Joiţa. Debutează în descifrarea buchiilor în localitatea natală, apoi în Călăraşi-Târg (Basarabia), urmând Şcoala Normală „Mihai Viteazul“ din Chişinău, pe care o continuă la Buzău. Devine învăţător şi urmează, în continuare, Şcoala de Ofiţeri de Artilerie A.A. la Braşov.
Răstimpul dintre 1953-1959 şi-l petrece ca ofiţer la Reşiţa, dar, îmbolnăvindu-se, revine în învăţământ în localitatea timişeană Jebel, unde se ocupă şi de îndrumarea activităţilor cultural-artistice, în calitate de director de cămin cultural.
Continuă studiile la Institutul Pedagogic şi la Facultatea de Filologie din Timişoara, iar în 1980, graţie unei activităţi ştiinţifice multiple, obţine titlul de doctor în filologie, având conducător ştiinţific pe prof. dr. doc. Romulus Todoran de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj Napoca.
Funcţionează, paralel cu studiile, ca profesor de română şi franceză la diferite şcoli reşiţene, fiind inspector şi preşedinte al Comitetului pentru Cultură şi Artă, lector al Comitetului pentru Presă şi Tipărituri, redactor la ziarul „Flamura“ şi traducător de franceză și rusă la fostul CCSITEH, toate locaţii ale oraşului de pe Bârzava.
Debutează publicistic în „Viaţa Buzăului“ (1949), colaborează la revistele: „Limba română“, „Limbă şi literatură română“, „Contemporanul“, „Cercetări de lingvistică“, „Studii de onomastică“, „Orizont“, „Banatica“, „Studii de limbă, literatură şi folclor“, unde analizează „o serie de cuvinte şi expresii, precum şi un număr însemnat de fitonime, autorul corectează unele explicaţii mai vechi şi propune altele noi, de care viitoarele cercetări asupra lexicului limbii române vor trebui să ţină seama“ (Vasile Frăţilă).
De asemenea, publică, singur sau în colaborare, volumele: Glosar toponimic Caraș- Severin (Reşiţa, 1972); Banatul parte integrantă şi individualizată distinctă în contextul istorico-geografic al spiritualităţii româneşti (Reşiţa, 1976); Nume de locuri în Banat (Timişoara, 1982); Metafore ale graiurilor bănăţene (Timişoara, 1985); Sabin Păutza (Reşiţa, 1997); Monografia localităţii Câlnic (Reşiţa, 1997); Studii şi cercetări de istorie şi toponimie (Reşiţa, 1976), Contribuţii lingvistice. Onomastică. Lexicologie (Reşiţa, 2007).
Scrie peste trei sute de articole, cu trimitere la aproape toate domeniile lingvisticii, ia parte la diverse sesiuni de comunicări ştiinţifice din ţară şi din străinătate, cu multe subiecte incitante, care au stârnit un real interes în rândul auditoriului.
Starea sănătăţii profesorului reşiţean l-a determinat să nu mai fie aşa de prolific în viaţa cultural-ştiinţifică a Reşiţei şi nu numai, totuşi el colaborează la ziarul „Sud-Vest“-ul, unde redactează rubrica „Cum scriem, cum vorbim?“, fiind prezent şi în reviste de prestigiu aflate în mai toate centrele universitare din ţară.
Este un asiduu colaborator al Studioului Regional de Radio Reşiţa, unde susţine rubricile: „Să vorbim româneşte“, „Arhiva numelor de locuri“ („Povestea vorbei“), „Revista presei culturale“, „Graiul dulce din Banat“, „Aşa, vă place istoria?“ (emisiune zilnică). Tot aici „descoperă“ abaterile de la normele gramaticale, ortoepice şi stilistice, urmărind îndreptare lor, atât pentru marele public cât şi pentru unii specialişti.
Despre activitatea desfăşurată de prof.dr. Vasile C. Ioniţă au făcut aprecieri favorabile multe personalităţi ale scrisului contemporan, între care: Eugen Beltechi: „viziune modernă de interdisciplinaritate…“, Ion Popescu-Sireteanu: „… explică o seamă de expresii româneşti vechi“, Florica Dumitrescu: “ …ne-a dat o monografie deosebit de serioasă şi deci, utilă care, ar trebui urmată de altele…“, Alexandru Niculescu: „După câte ştim o asemenea analiză se întreprinde pentru prima oară în cercetarea noastră lingvistică“, Al. Graur, referindu-se la volumul Nume de locuri din Banat, conchide: “ …se discută aici cele mai importante probleme teoretice ale toponimiei, ceea ce înseamnă că lucrarea este în acelaşi timp un tratat general“, Ioan Pătruţ: „Glosar toponimic reprezintă o contribuţie utilă la cunoaşterea toponimiei bănăţene…“, Simion Dănilă: „Vasile Ioniţă scrie limpede, argumentat; ca metodă generală, pune întotdeauna, alături de termenii ştiinţifici noi pe cei care îi utilizează, şi definiţiile lor“.
Şirul celor care apreciază prestaţia cultural-ştiinţifică a lui Vasile loniţă poate continua cu: Mircea Popa, Marcu Mihail Deleanu, Ion Hangiu, Gh. Jurma, Dimitrie Onciulescu, Emil Suciu, Simion Dima, Vasile Cica, Adela Stancu, Gheorghe Dorgu, Theodor Trâpcea, Constantin Telescu ş.a.
Fie ca acest ceas aniversar să-i aducă multă fericire, sănătate omului de cultură reşiţean, iar noi cei care-l iubim şi-l respectăm îi dorim viaţă lungă, alături de cei dragi, precum şi noi împliniri spirituale aşa cum ne-a obişnuit de-a lungul vremii.
Lugoj, 20 martie 2007
Vasile C. Ioniță 